A mai trecut un an. Nu am reusit sa ajung unde am vrut. Nu inca. Nu am invatat inca sa alung frica si temerile.
Asta nu inseamna ca renunt.
Ca intotdeauna viata mi-a dat ideile peste cap. Nu mai fac planuri lungi. Nu mai fac planuri perfecte. Nu imi mai imaginez viitorul indepartat. E un nonsens…
Vreau doar sa traiesc si sa fiu ceea ce mai implineste. Asta e lupta.
Vreau sa nu mai fac alegeri de dragul sigurantei.
Vreau sa nu mai am frica de consecinte.
Incepusem sa o fac dar am cam deviat. Siguranta, frica, confortul, vorbele altora .. m-au ajuns toate si m-au oprit din fuga. Cu brate reci incearca din nou sa ma puna in linie cu restul si cu gandirea comuna a lumii… nu vreau asta.
Trebuie sa imi revin si sa imi caut drumul. O iau de la capat dar nu renunt. Nu stiu ce si unde voi ajunge dar trebuie sa lupt si sa ma desprind de ceea ce nu vreau sa fiu.
In primul rand sunt aproape de a fi propriul meu stapan. Mai e putin… atat de putin. Daca as scapa de temeri…
Apoi am invatat ca a fi singur nu e neaparat distructiv ci te educa… dupa amalgamul de trairi am ajuns la pacea singuratatii si nu mai sperie.
Si incep sa percep viata, sa simt ca exist. Pentru ca nu vreau o viata netraita …
Lasă un răspuns