Viitorul si trecutul nu ma inspaimanta. O declar.
Incerc sa ma aliez cu viata si reusesc. Nu m-a doborat si nu am doborat-o. Ne acceptam si ne suradem. Nu e ceva intim dar merge. E a mea si nu pot sa o las balta. Fara ea nu ar fi nimic. O tin strans de mana si ma las condus in dansul asta feeric si neasteptat…
Viitorul ma atrage in discutii si ganduri dar il opresc. Prietene, nu e cazul. Prietene ? Nu imi esti prieten… probabil nici dusman. Nu ma mai ispiti. Esti incert si greu de inteles. Imi starnesti vise ce nu se implinesc si frici ce nu se vor transforma in realitate. Ce rost ai ? Pot trai si fara tine. Cand o sa am nevoie te chem. Fii sigur de asta. Poate nu ma mai pacalesti…
Trecutul s-a dus. L-am alinat si l-am tinut aproape ca pe tovarasul meu. La ce mi-a folosit? Sa stiu despre mine? Am aflat destule si nu mai sunt acel om. La revedere trecut unic. O sa vii la sfarsit, atunci cand plec. Atunci o sa vorbim noi doi totul. Si o sa radem si o sa plangem. Acum lasa-ma sa imi vad de drum…
Lasă un răspuns