Visele zbuciumate inca imi insotesc noptile. Diminetile sunt stropi de revenire si intrare in rutina.
Ma trezesc si intru in marele circuit al realitatii ca mii de alte suflete colorate in gri.
Rutina, rutina, rutina … si intamplari lipsite de importanta.
Si criminala viata prafuita vine iar sa ma invinga. Uit de mine si ma las prada lucrurilor marunte si neinsemnate.
Trebuie sa platesc gazul. Am uitat sa dau raportul ala afurisit la munca. Poate maine ajung pe la service sa imi verific franele. Cand ies de la munca sa cumpar hartie igienica. Poveste fara sfarsit.
Si toate astea reusesc sa creeze un baraj in fata gandurilor adevarate. De ce traim ? De ce iubim ? De ce ne nastem ? Drumul spre fericire e aproape ?
Imi sorb ultima gura de cafea si arunc mucul de tigara pe geam. Zapada se topeste in jurul lui si ultimile straturi de hartie ale tigarii fumega usor…. O noua zi, o noua tentativa de a uita ce e important.
Cotidianul si realul umplu spatiile din mintea inca flamanda de vise…
Si ma las absorbit in rutina pana uit ce am uitat deja. E doar o noua zi. Probleme, griji, zambete si multe ironii.
Spre asfintit cand lumea nu mai geme ma indrept cu pasi rapizi spre casa. Acasa sau doar o casa. Usor se pierde superficialul si mintea se goleste de fumul strazii. Ma regasesc in mine…credeam ca m-am pierdut.
Pe maine…
Lasă un răspuns