Cand am vazut lumina acelei dimineti nu mi-am dat seama cat imi va schimba viata acea zi ..
In mirosul normalitatii si praful banalitatii asternute strat cu strat peste ceea ce ar fi trebuit sa reusesc sa fiu , se simtea firav o adiere a trezirii de pe urma … am ignorat-o in acel moment ..pentru ca nu putea fi …in acelasi timp stiam ca ea nu o sa ma ignore …
Am stiut ca in acea zi voi alege.. sa nu mai fiu acelasi.. sa schimb ceea ce nu putea fi schimbat ..sa renunt la ceea ce nu eram si cu care ma amageam drogandu-ma cu senzatiile gretoase ale unei societati iluminate de banal .. si sa fiu eu ..de fapt aproape eu …
Ziua clocotea de ganduri albe si negre ce roteau o tornada de sentimente in jurul unui suflet mort de ceva vreme , ucis probabil de pumnalul unei existente obisnuite din armata trairilor inexistente care il doborase si il aruncase in Valea Sufletelor Goale ..
Coborat din bloc mergeam pe strada incarcata de zgomot , strecurandu-ma printre masini , oameni , chipuri , voci , sperante, dezamagiri si alte vietati ale orasului ce se ingramadeau sa imi impiedice gandul sa prinda viata ..
Am ajuns ca in fiecare zi tot acolo … Aceeasi piesa era repetata de aceeasi actori sumbri macinati de propriile fiinte intr-un decor ce nu parea schimbat .. si totusi prin vacarmul vocilor ce nu spuneau nimic .. ma auzeam pe mine ..si totusi nu vorbeam .. nu am dat prea mare atentie .
Timpul isi bause ultimul pahar si acum radea rotind ceasul vietii intr-un mod anost asa cum facea in fiecare zi , ora , minut si secunda a ultimilor ani trecuti in partea Celor fara de Traire.
Si atunci ziua se misca..
Sa fi fost aproape de terminarea piesei obsesiv de aroganta in banalitatea ei , ca deodata simturile ce se pierdusera prin cotloanele inchisorii firii au spart cea de pe urma usa a inchiderii totale si m-au izbit atat de puternic incat aerul pe care il respiram uita sa ma alimenteze cu dorinta cu care o facea de obicei ..
Tot ce nu eram , toate mastile , toate zidurile ..frematau..urlau ….izbeau..fortau…blocand inapoi simturile in inchisoarea perfida pe care o alimentasera cu fortele nescrise ale compromisului ..
Dar ziua se miscase .. Era prea tarziu …
Atunci nu stiam .. dar arma revenirii ce ma eliberase era acolo..
… inchisa intr-o lada colorata de zambete false create de ignoranta celor ce alesesera sa nu o foloseasca decat pentru jocurile foamei de trairi si o scapasera din mana alegand sa capituleze si sa traiasca iubind frumusetea gri a monotoniei..
O arma necunoscuta ..acoperita de lucruri vechi ce o acoperisera cu rugina esecurilor si marilor dezamagiri..o arma ce fascina… ..o lama ruginita dar indeajuns de stralucitoare incat oricine ar fi crezut ca o poate transforma in sabia fericirii …
Si ziua s-a miscat..
Lasă un răspuns