Sunt specialist in… nimic. Dar pana si eu pot spune ca a comunica e dificil. Mai ales cand vorbim de el si ea.
Stii, chiar e super dificil in multe cazuri. Si de multe ori doar vorbim dar nu comunicam.
Sa vorbesti e usor, mai ales daca sunt banalitati. Astea umplu timp, te scot putin din amorteala si iti lucreaza muschii limbii. Ce mancam, ce a fost la munca, cand mergem la mare, unde ai pus zaharul si continuam…
Dar cand vine vorba de comunicarea aia pe care o ridicam toti in slavi, pai ne poticnim nene rau de tot.
Atunci intra in actiune EU . Adica ideile tale, concluziile tale, orgoliul tau si restul vor sa domine si sa se impuna.
Vorbesc de probleme adevarate, dificultati intre voi doi ca si cuplu.
Primul pas pe care nu il facem este sa nu ascultam cu atentie.
Da, stiu ca spui ca asculti dar cei mai multi inteleg gresit asta. De fapt nu asculti ci doar astepti ca celalalt sa termine de vorbit ca sa ii demonstrezi ca ceea ce spui tu e mai inteligent si te pregatesti sa fii victorios.
Sa asculti inseamna sa iei ce iti transmite celalalt, sa treci prin tine totul si sa incerci sa vezi asta prin ochii ei sau ai lui. Atunci ai ascultat. Nu sa fii de acord ci doar sa vezi lucrurile prin ochii lui.
Apoi sa incerci sa intelegi. Nu sa intelegi de ce nu gandeste ca tine ci sa intelegi de ce gandeste altfel. Pentru ca e un alt om si nu e clona ta. Si sa accepti ca ceea ce gandeste poate fi corect pentru el sau ea. Si are dreptate. Pentru ca dreptatea nu e universal valabila ci e subiectiva.
Daca esti atat de bun si dedicat incat sa asculti si sa intelegi macar varful aisbergului, esti deja specialist. Acum va trebui sa iti impartasesti si parerea ta. Nu sa submini ce simte el sau ea, nu sa ii arati ca nu are dreptate si tu esti Dumnezeul care le stie pe toate.
Doar sa ii explici ce simti tu, cum nu ai aceleasi ganduri si sa faci un plan sa rezolvi situatia.
Ideea este sa ajungi la ” Cum rezolvam problema ? ” nu la ” Nu cred ca ai dreptate, eu stiu mai bine dar tu nu intelegi”.
Stiu ca ea nu are dreptate dar la fel si ea stie ca nu ai dreptate. Un cerc vicios din care nimeni nu iese nevatamat.
Si cand ramai in acelasi cerc doar vorbesti. Nu comunici. Poti sa vorbesti un an fara sa misti nimic sau poti sa comunici 10 minute si sa rezolvi o situatie.
E simplu si super mega dificil de facut. Pentru ca in timp ce vrei sa faci asta orgoliul te trage de maneca, mintea ta stralucita se uita cu dispret la parerea celuilalt iar faptul ca poate ce spune te baga in corzi iti pune o armura defensiva.
Si ajungem iar la vorbit, iar la urlat si iar la nervi.
Si in loc sa castigam ceva pierdem mult. Pierdem timp, pierdem din noi, pierdem din cuplu si ne blocam. Si cand vrem din nou sa comunicam e mai greu pentru ca avem experientele trecute.
Cam asta e. Multa teorie. Dar un pas mic schimba multe. Cand reusesti sa comunici spune-mi si mie. Poate reusesc si eu.
Lasă un răspuns