Iubesc muntele. Iubesc aerul tare si rece dimineata, mirosul padurii si soarele de dupa nori.
Mi-as dori sa am o cabana mica undeva intr-o poiana la munte. Inconjurat de copaci, inconjurat de munti si poate o apa in apropiere.
Raurile de munte au ceva aparte. Sunt intr-o schimbare continua si totusi par la fel. Apa curge la fel ca tot. Sunetul te impresoara si te lasa sa reflectezi la tot.
Da, mi-as dori un loc mic doar al meu. O cabana mica din lemn si liniste, multa liniste. Departe de zgomotul prafuit al orasului.
Muntele ma incarca si ma detaseaza de tot. Ma vad acolo, stand dimineata in fata casutei in timp ce imi beau cafeaua. Varfurile brazilor sunt imbracate in ceata si soarele se iveste sfios pe dupa creste. Vantul nu indrazneste sa adie si apa susura domol ducandu-si povestile spre mare.
Pasarile s-au trezit si anunta padurea ca e zi, iar eu stau si admir. Nu ma mai gandesc la nimic ci doar privesc cu sufletul. E liniste si pace si totul e mult in urma sau in viitor. Chiar nu conteaza.
Iubesc muntele si padurea. Ma infioara si ma exalta de fiecare data. Poate odata o sa imi mut sufletul acolo.
Lasă un răspuns