Nu sunt un model de urmat.
Nici nu am incercat sa fiu, si nici nu m-am gandit…
Nu vreau sa fiu dat exemplu.
Nici pozitiv, nici negativ, nici amintit la un pahar de vin…
Nu ma povesti in vorbe grele.
Si nici nu-mi lauda defectele…
Ceea ce sunt ramane scris si neschimbat.
Parerile pot fi multe dar nu arata adevarul meu…
Nu sunt nici bun,nici rau si nici altfel.
Am reusit si nu am reusit sa fiu pe placul tuturor…
Am fost si creator de lacrimi si prea putin de zambete.
Intentionat sau nu asa a fost si cu seninatate le accept.
Nu sunt model de urmat.
Nu sunt exemplul scris in cartile de viata.
Nu sunt ceea ce cauti in povesti…
M-am transformat in ceea ce am fost nascut sa fiu
Si nu mai pot pacali soarta,..
Esti mult prea pesimist,doamna nu ti-a acordat a doua sansa,dat fiind copilul la mijloc?Acu’, e inutil sa te revolti,sa-ti cauti nod in papura,pacat ca nu v-ati acordat a doua sansa,din toata tevatura asta copilul va avea de suferit.Va pune intrebari,va va chestiona si depinde de ce va intelege el,depinde in viziunea lui cine a gresit,daca-i vorba de mama,va devenii un misogin si va uri toata ‘flora si fauna’.Eu cred ca am inteles bine,aveti un copil ,nu-i asa?
Sa nu incurc borcanele,la cat sunt eu de ametita?
Ceea ce s-a intamplat mi-am asumat indiferent ce se intelege… Si, da stiu ce am „realizat” si nu ma compatimesc.
Corect. Pesimismul nu vrea sa ma paraseasca uneori. Va fi viata lui( a copilului) si ceea ce s-a intamplat nu poate fi schimbat.