Cand casnicia nu mai merge

Relatia nu mai e ca la inceput. Nici nu are cum sa mai fie. Prea multe certuri in relatie, prea multe lipsuri, prea putine satisfactii.

De ce?

Ce spun aici sunt doar pareri personale. Puteti sa va da-ti si voi cu parerea in comentarii.

Casatoria la inceput

La inceput totul e magic. Orice relatie incepe frumos. E pasiune, e dorinta, e cunoastere. Prea putine parti rele si multe lucruri frumoase. Dam tot ce avem mai bun din noi si aratam tot ce e mai bun. Ne ascundem defectele sau pur si simplu sunt pierdute in vraja dragostei. Exista incredere, iubire si ganduri de viitor. O sa traim fericiti pana la adanci batraneti.

Ne casatorim, mai facem si un copil. Trece un an bun, doi ani buni, trei ani, cinci ani si pentru unii incepe sfarsitul.

Relatia care nu mai merge

Fara sa stim cum, de ce sau de cand, lucrurile incep sa nu mai mearga. Nu mai vorbim atat de des, ne ignoram si ne certam. Incepem sa ne traim vieti separate de partener si sa traim ca simpli prieteni, dusmani sau straini. O viata lipsita de substanta si plina de regrete si furie. De ce?

Nu exista dragoste. Nu ma refer la a fi indragostit. Nu exista dragoste adevarata. La inceput te-ai indragostit dar asta trece. Si cand a trecut, a ramas prea putin ca sa sustina casnicia. V-ati descoperit, v-ati analizat, v-ati infruntat si v-ati unit ani in sir. Ati trecut prin rele si bune si la un moment dat s-a risipit vraja de la inceput. Multi trec spre o relatie stabila bazata pe elemente fundamentale, iar altii raman fara nimic. Si cand nu mai e nimic isi face loc raul – certuri, lipsuri, depresie, stari de rau, singuratate si tot tacamul.

Cand simti ca nu mai ai nimic fata de omul de alaturi nu e vina nimanui. Doar ca de frica unui esec, a blamarii sociale si temerilor de a o lua de la inceput, cei mai multi raman intr-o relatie ce nu mai are viitor. M-am maritat – trebuie sa imi duc crucea cu el. Am un copil – nu mai am alta sansa, trebuie sa raman cu el. Nu e ceea ce am nevoie si nu ma implineste aceasta casnicie – nu am ce face, asa e viata pentru toata lumea.

Nu e adevarat. Poti oricand sa incerci sa obtii mai mult sau sa o iei de la capat. Lumea nu iti poate da sfaturi, lumea nu te poate judeca. Tu poti sa faci sau sa nu faci nimic.

Nu exista compatibilitate in cuplu

Se trage tot de la inceputul magic. Vreo cativa ani ni se pare ca suntem potriviti. Dar nu putem vedea cu adevarat imaginea. Suntem prea absorbiti unul de altul si viata incepe sa curga. Dupa cativa ani, casnicia pare ca nu mai merge. Poate nu suntem compatibili. Poate si voi la fel.

La inceput suntem dedicati omului de langa noi. Ca sa nu il pierdem. Odata ce il avem, devenim ceea ce suntem. Apoi evoluam. Altii nu evolueaza. Tu incepi sa iti formezi un drum in viata si partenerul tau alt drum. Aveti valori diferite, idei diferite si placeri diferite. Nu va leaga decat inceputul si poate un copil. Nu e vina nimanui. Nu sunt teste de compatibilitate la inceput. La inceput, orice barbat poate fi indragostit de orice femeie si invers. Se cheama atractie si e partial chimica.

De-a lungul timpului, unii isi gasesc echilibrul si valorile ca cuplu iar altii incep sa se separe unul de celalalt. Neintentionat. Fara vina.

Doar se intampla. Si ramane durere si neintelegere. Si sunt acuze. El face ceva, isi doreste ceva si urmeaza o anumita cale. Ea face totul altfel.

Fiecare are propriile dorinte care nu se intersecteaza. Apoi urmeaza sentimentele… de invinovatire, de furie, de frustrare.

 

Nu poti gasi vinovati intr-o casnicie decat in anumite situatii. Lipsa unor sentimente si trairi autentice, lipsa unei compatibilitati, lipsa unor valori comune – toate la un loc distrug si macina orice casnicie. Si din rau totul merge spre un rau mai mare.

Pentru ca nu vrem sa acceptam ca poate chiar nu mai merge. Ne agatam de casnicie, ne agatam de un copil care nu mai intelege valorile cand se uita la familia sa, ne agatam de reprosuri si acuze si continuam sa ne pierdem timpul. E o greseala mai mare decat orice alta.

Pe langa anii consumati intr-o casnicie care nu mai are valoare, mai consumam ani buni incercand sa demonstram vina partenerului care nu face nimic. Sa demonstram ca nu lupta, ca nu ajuta, ca nu vrea. Sa demonstram ca celalalt e mai rau si el este distrugatorul vietii voastre comune. La fel face si celalalt.

Si casnicia nu mai e o casnicie. Devine un teatru de razboi fara castigatori. Timp pierdut, copil nefericit, furie, frustrare, depresie, anxietate si alte nebunii. Fara rost, fara sens, fara nimic.

Daca ne-am putea desprinde de sentimentele ce ne macina am putea reusi.

Prima oara sa incercam sa reparam. Daca este posibil. Sa mai dam a doua sansa. Sa schimbam ceea ce poate fi schimbat.

Pasul doi ar fi sa incercam sa acceptam ceea ce nu poate fi schimbat. Asta e cel mai greu. Asta aduce frustrarea si furia. Dar asta trebuie. Sa acceptam lucrurile si situatiile ce NU POT FI SCHIMBATE. Altfel vom trai in aceeasi minciuna.

De aici sunt doua variante. Reusim sa reparam si sa acceptam si speram sa avem o casnicie mai buna. Nu exista garantii ci doar timp consumat. Vom reusi sau vom fi mai rau. Depinde de motivele care provoaca prapastia dintre voi.

Varianta a doua – sa pui punct si sa pleci. E o varianta imposibila la prima vedere, dar poate singura care ar putea sa fie viabila. E cel mai greu pas, sa inchei casnicia sau relatia. Ti se pare ca ai consumat ani degeaba si ca ai pierdut totul. Dar nu ai pierdut ceea ce ai mai putea avea de pierdut. Adica alti ani sau poate toata viata. Nu ai pierdut durerea care va veni, certurile care vor veni, nefericirea care va persista. Ai sansa ca acestea sa dispara. Foloseste logica, inima si cauta curajul- nu te mai invarti in propriul iad. Repara, accepta iar apoi – stai sau pleaca. Nu exista alte solutii… din pacate.