Ma invart haotic prin multime si nu reusesc sa gasesc iesirea. Am intrat ca asa trebuia da nu mai stiu de ce. Parca trebuia sa …
La naiba, ce caut aici. Si unde e iesirea aia…
Cand am intrat mi-am spus ca o sa imbratisez ce primesc, ca o sa ma multumesc cu ce obtin si nu am nevoie de altceva. Ca nu pot vrea ceva ezoteric, ceva ce nu exista decat in mintea mea. Toti mi-au spus sa iau ce e in fata mea, ceea ce mi-a fost oferit, ceea ce am primit. Ca am totul si nu vad asta. Ca am totul si sunt un nebun.
Unde e ? Ridic capul deasupra multimii ce ma invaluie. Aerul e imbacsit si statornic. Ma uit dezorientat dar nu vad. Ce naiba cautam… ?
Da, mi-au spus toti sa nu mai caut. Sa ma trezesc, sa imi revin si sa ma uit la ceea ce am. Dar stiu ceea ce am. Si daca nu mai e nevoie sa caut de ce o simt? Fetele de plumb ma dezaproba … ” Ai ceea ce isi doreste oricine, iti e deajuns dar nu vezi”. Oi fi nebun. Doar eu stiu sau poate doar eu nu stiu…
Multimea galagioasa e peste tot in jurul meu. Imi fac loc spre iesire dar nu ajung. Ma impinge in spate, ma impinge in fata, ma impinge dar in final ajung in acelasi loc. Ok, ok am inteles… nu ma lasa sa ies. E totul acolo, gata am inteles. Nu te repeta ca am inteles. O sa mai caut, o sa imi iau pastila de firesc si ma opresc din nebunie. Nu ma intelegi…
Si chiar am vrut sa fiu bine. Sa fiu ceea ce mi s-a spus ca am. Am ras la gandul ca am tot si nu mai am nevoie de nimic. Le-am multumit ca mi-au aratat calea. Si odata ce si-au intors chipurile de la mine m-au lasat in ceata mea… Nu aveti dreptate … Si nu sunt ceea ce sunteti voi. Si nu voi fi.
Multimea se opreste din vuiet. Tiuitul linistii ma panicheaza in timp ce imi fac loc cu coatele si cu gandurile … Si iesirea e atat de aproape… Cum nu am vazut-o … Ce naiba… Acum e timpul sa …
Lasă un răspuns