Ziua e intunecata inca din zori. Soarele se incapataneaza sa isi arate fata obosita prin mirosul cenusiu al cerului care il inconjoara. Peisaj mirific si dezolant…
Abia trezit imi fac loc prin ziua inceputa prea devreme. Noaptea mi-a oferit un nou dans cu linistea atat de asteptata dar nu pentru mult timp … Cum a venit a si plecat iar gandurile incep sa se trezeasca invadand din nou o minte prea fragila si prea putin inteleasa.
Sunt eu cu mine. Ce cauti … ? Ce vrei … ? Intrebarile nu imi dau pace si nu ma lasa sa imi respir linistea zilei.
Fara sens ma uit la ceas incercand sa ma detasez de tot. Orele au acelasi drum pe care l-au avut si ieri. Se duc si nu se mai intorc. Fara a privi inapoi, fara a-si plange mortii, fara a se intreba unde,cum si de ce. Merg inainte fara intrebari, repetand acelasi traseu spre infinitate. Cate ore au trecut … cate ore vor mai fi ?…
Mirosul cafelei ma face sa tresar si imi da o clipa de bine. Aprind o tigara si las gandurile deoparte. O fi altfel astazi, poate a venit momentul … Momentul sa … imi dau un sens. Un zambet chircit ma invadeaza in minte si imi bolboroseste scarbit ” Nu azi … „.
Prins ca intr-o zi a cartitei evadez in fiecare seara si ma reintorc in fiecare dimineata. Si daca nu m-as mai intoarce ?
Sunt singur in suflet si inconjurat de iubire. Am totul in timp ce caut sa gasesc ceva. De ce? De ce nu evadez? Poarta e deschisa si totusi nu vad iesirea… Fumul dens al incertitudinii ma paralizeaza intr-o lume neagra si fara rasete.
Zambesc cu chipul si plang cu sufletul. Mint… nu plang cu sufletul. Nu il mai simt. Oare il mai am? Pe unde l-oi fi pus si cum il voi resuscita. Da, asta e. Trebuie sa fie resuscitat. Cum … ? Cand … ? Ce vreau … ? Ce caut… ?
Lasă un răspuns