Setati sa castigam mai mult si sa obtinem mai mult, reusim dupa ani grei sa pierdem mai mult.
Educati sa luptam pentru o pozitie sociala, pentru o avere formidabila si pentru o familie ideala, ajungem sa nu ne mai recunoastem. Si ne trezim mult prea tarziu, cand ne dam seama mirati ca ceea ce ar fi trebuit sa obtinem nu era ceea ce ne-am dorit.
Suntem manati ca turme imense pe scarile vietii, impinsi de la spate sa facem cariera, sa ne aliniem cu clasa superioara a societatii, sa nu ne gandim la noi ci doar la imaginea pe care o proiectam lumii.
Educati din scoala cu exemple false ale reusitei, ne consumam timpul si resursele incercand sa accedem undeva. Undeva unde nu ne regasim si care nu ne reprezinta. O facem robotic fara sa ne dam seama ca am putea spune Stop…
Si mult mai tarziu facem calculele. Masuram timpul pierdut si ceea ce am castigat. Iar ceea ce am castigat este o noua pierdere. Pentru ca nu e nici un premiu in ceva ce nu iti doresti.
Mintea individului e virusata cu idealurile unei societati posedate de constiinta colectiva si a unor reguli prefacute ale implinirii.
Ne nastem si suntem paralizati ca indivizi. Poate mai e timp sa ne injectam o doza de alegere si nu una de obedienta in fata lumii.
Lasă un răspuns