Sa o privesti in fiecare zi ca si cum nu ai mai vedea-o niciodata. Sa o saruti in fiecare zi ca si cum ar fi ultima oara. Sa o strangi in brate inainte sa cada. Sa o inveti si sa o cunosti in asa fel incat sa ii poti citi gandurile. Sa ii alungi temerile si sa ii insufli curaj. Sa o ridici de jos si sa mergi cu ea doar inainte. Sa o faci sa uite raul si sa vada doar binele.
Sa nu stai cu ea doar pentru tine. Sa nu ii consumi timpul doar din cauza incertitudinii tale. Sa vrei sa o ai la fel ca in prima zi. Sa faca parte din tine asa cum face parte inima ta din tine. Sa nu concepi viata fara ea. Sa nu ai nici un plan de viitor din care ea sa fie exclusa. Sa o iubesti azi mai mult ca ieri si maine mai mult ca azi.
Sa ii oferi totul si sa simti ca vrei sa ii oferi asta. Sa nu o minti cu vorbe ci spune-i adevarul prin fapte. Sa fiti doi chiar si cand sunteti departe unul de altul. Sa poti vorbi cu ea ore in sir pierzand notiunea timpului. Sa radeti impreuna si sa plangeti impreuna. Sa visati in doi. Si cand visezi singur sa fie si ea in visele tale.
Nu ii rapi timpul si viata daca nu este ea ceea ce cauti. Nu sta cu ea doar pentru a avea ceva. Nu sta cu ea daca nu ii poti oferi respect. Nu transforma iubirea in obisnuinta. Nu fi doar ca sa fii. Fii cu ea ca sa te simti implinit.
Iubeste-o sau las-o. Ori te simti implinit si complet cu ea ori las-o sa zboare. Nu exista reguli, conditii, probleme, complicatii… puteti doar fi asa cum trebuie sau sa nu mai fiti… lupta pana in ultima clipa dar opreste-te cand te amagesti..
Lasă un răspuns